Posts Tagged ‘politica’

Tristeţea unui prim-ministru (II)

Vineri, 16 Octombrie 2009

Că a căzut pe tare sau pe foarte tare…domnul Boc tot trist este. Cunoscându-l prea bine din anii de pre-adolescenţă politică ai domniei sale, nu pot decât să recunosc, în zâmbetul cimentat al domniei sale, un gust amar-dulce-acrişor-uleios-lacrimogen de pucioasă împuţită, izvorâtă din danele portului Constanţa. (more…)

Nevoia de nemţi

Luni, 12 Octombrie 2009

(more…)

Să votez, să nu votez…

Joi, 4 Iunie 2009

Să votez, să nu votez? Pe 7 iunie, când au loc alegerile europarlamentare, zic… Dacă ar fi să mă iau după ceea ce afirmă Preşedintele ceh Vaclav Klaus, care asigură preşedinţia rotativă a UE, nu ar trebui să merg la vot. (more…)

Buturuga mică şi Carul mare

Luni, 23 Martie 2009

Zilele trecute citeam pe una dintre agenţiile de presă că Dmitri Medvedev, “ţarul de la Moscova” s-a cam săturat să fie tutelat de tătucul Putin.

Mai exact, Medvedev ar fi declarat (potrivit unor surse neoficiale) că intenţionează să se înconjoare de persoane care întrunesc 2 calităţi: nu au lucrat pentru KGB şi îi sunt fideli. (more…)

Boc şi noi găselniţe!

Vineri, 13 Februarie 2009

Deşi sunt clujeancă şi deşi Premierul e de la Cluj, nu pot să nu mă minunez de găselniţele stupide (mai mult sau mai puţin) ale primului-ministru.
Prin urmare, nu ştiu dacă Guvernul Boc1 sau Guvernul Boc2 (cum l-a numit, în mod inspirat, deputatul Bogdan Olteanu) a gândit-o sau nu (probabil, nu) şi a emis-o: “Decizia de completare a Ordonanţei prin care s-a desfiinţat şi reînfiinţat Corpul de Control, impunând funcţionarilor să semneze un angajament de loialitate”. (more…)

Mistificarea statului perceptor

Joi, 12 Februarie 2009

Pentru că şi-a dovedit deja impotenţa de a aduna bani la buget, iar din încasările pe luna ianuarie la bugetul de stat au lipsit la apel cam 1 miliard de euro scontaţi, secretarul de partid (PCR) cu probleme economice aflat vremelnic la conducerea ministerului ce adună banii a lansat zvonul că va mări impozitele.

(more…)

Politrucii populari

Marţi, 3 Februarie 2009

Politrucii (nu politicienii) ce vieţuiesc pe plaiurile mioritice vor să fie populari. Cu orice preţ!
Consultând Dicţionarul explicativ al limbii române am găsit următoarele sensuri pentru “POPULAR”:

POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparţine poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor şi lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesităţile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înţeles cu uşurinţă de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de consideraţia opiniei publice; p. ext. cunoscut de toţi. ♦ Care are o comportare prietenoasă, cordială, atentă faţă de toată lumea. (more…)

Visul american vs. visul românesc

Vineri, 19 Decembrie 2008

Alegerile din România şi negocierile pentru formarea noului guvern au şi o latură pozitivă dincolo de analizele pesimiste oferite de specialişti în ale economiei şi democraţiei.

Arată că orice este posibil!

(more…)

“Parteneriatul pentru România” sau “Parteneriatul pentru guvernarea României” sau “Ciolaniada”?

Duminică, 14 Decembrie 2008

Cuvinte mari, gesturi diplomatice, dar şi rânjete pline de satisfacţie şi priviri îngrijorate. Cam asta era imaginea “marii” adunări (sau adunături) a PD-L-iştilor şi PSD-iştilor, strânşi în spatele liderilor oficiali ai celor două partide pe timpul semnării documentului – pompos intitulat – “Parteneriatul pentru România”.

(more…)

Oare m-am săturat de… România? Nu cred…

Joi, 11 Decembrie 2008

În urmă cu câţiva ani, un concitadin de-al nostru (Gherman parcă se numeşte) şoca opinia publică, cu afirmaţia: “M-am săturat de România”. Bineînţeles, la momentul cu pricina i-au sărit în cap atât presa, cât şi reprezentanţii unor ONG-uri sau unii politruci. (more…)