Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic!

Azi mi-am dat seama cât de actual este conu’ Caragiale. Ceea ce s-a întâmplat azi pe scena politică românească poate fi parafrazat cu replicile a două personaje ale sale din piesa “O scrisoare pierdută”: Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic!”.
Revenind la imaginea işichierului politic românesc, mai exact, referindu-mă la remanierea guvernamentală de azi, pot spune că a fost ceva, de  aruncat în ochii fraierilor de români. În locul unor miniştri ce au fost remaniaţi au fost propuşi alţii (care au mai fost miniştri, şi şi-au demonstrat “iscusinţa managerială” la nivel naţional). Unii dintre cei propuşi (mă refer la posibilul viitor Ministru al Economiei) sunt nişte persoane mai mult decât controversate. Cu dosare penale, pentru tunuri fiscale date economiei româneşti de vreo 10 miliarde de lei…

Ca să nu vă mai ţin în tensiune vă, voi prezenta nominalizările lui Boc pentru viitorul guvern BOC V. Acestea sunt: Gheorghe Ialomiţianu, la Finanţe, Valeriu Tabără, la Agricultură, Ioan Botiş (Ministerul Muncii), Anca Boagiu (Transporturi) Valerian Vreme (Comunicaţii) şi Ion Ariton (Economie). Dintre cei enumeraţi, la câţiva le voi enunţa câteva date din CVd. Mergând pe principiul “ladies, first!”, voi începe cu Anca Boagiu.

Cea despre care Traian Băsescu afirma, la un moment dat, că o cunoaşte de când se juca “cu lopăţica în nisip”.

Aşadar, vicepreşedintele Senatului, Anca Boagiu, nominalizată pentru şefia Transporturilor, s-ar putea afla pentru a doua oară în fruntea acestui minister. Aceasta, după ce a deţinut funcţia în 2000, în Cabinetul Isărescu, în perioada august-decembrie.

Boagiu s-a născut la 30 noiembrie 1968 în Constanţa, este necăsătorită şi are un copil, a absolvit în 1995 Universitatea “Ovidius” – Facultatea de Construcţii – Secţia Hidrotehnică.

Ea afirmă, în CV, că are şapte ani experienţă în colaborarea cu instituţiile financiare internaţionale: Banca Mondială, Banca Europeană de Investiţii, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare, PHARE şi Fondul Monetar Internaţional.

Boagiu a fost ministru al Transporturilor în perioada iunie – decembrie 2000, iar între august 2005 şi aprilie 2007 a fost ministru al Integrării Europene în Cabinetul Tăriceanu.

Boagiu este vicepreşedinte PDL şi a fost co-preşedinte al Alianţei Dreptate şi Adevar PNL – PD Sector 2 Bucureşti.

Ea a fost, potrivit CV-ului, reprezentant al PD în cadrul Internaţionalei Socialiste. La capitolul activitate parlamentară şi politică, Boagiu menţionează că a fost membră a Comisiei de Industrii şi Servicii (secretar), membră a Comisiei de Integrare Europeană (secretar şi ulterior vicepreşedinte), coordonator al Subcomisiei pentru Oportunităţi Egale (septembrie 2002-noiembrie 2004). Ea este vicepreşedinte al Senatului.

Din iunie 2006 este vicepreşedinte al Comisiei de Afaceri Europene a Parlamentului.

Valeriu Tabără s-a născut la 1 iulie 1949 în comuna Salciua din judeţul Alba, este inginer agronom, doctor în agronomie, profesor universitar – titular al disciplinei de Fitotehnie – Plante Tehnice la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara.

Deputatul a fost din 1972 până în 1989 membru al PCR, din 1991 până în 2001 – membru PUNR, partid al cărui preşedinte a fost din 1997. Din 2002, este membru al PDL. Între 1994 şi 1996 a fost ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei în Cabinetul Văcăroiu.

Tabără este preşedinte al Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie alimentară şi Servicii specifice din Camera Deputaţilor, a fost parlamantar PUNR şi PDL.

De asemenea, este membru al Asociaţiei “Cultul Eroilor” şi al Asociaţiei Culturale patriotice “Avram Iancu” .

Potrivit CV-ului, Tabără este autor a două soiuri de “cânepă dioică” omologate, Lv110 şi Silvana, şi “autor şi coautor de legi şi a mii de amendamente la legi”.

Tabără vorbeşte franceza “bine”, potrivit CV-ului, şi rusa – “satisfăcător”.

Ion Ariton, nominalizat pentru Ministerul Economiei, este preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat, lider al PDL Sibiu şi a fost prefect al judeţului, iar pe vremea când lucra la Petrom Sibiu, a fost cercetat pentru lipsă în gestiune, dar a fost doar sancţionat administrativ.

Ion Ariton, ales parlamentar în colegiul uninominal 1 din Circumscripţia electorală 34 Sibiu, este preşedintele Comisiei de buget-finanţe din Senat.

Ariton s-a născut în 15 februarie 1956, la Piteşti. În perioada 1991-1993 a fost şeful Corpului de Control al prefectului judeţului Sibiu, apoi, până în anul 2003, director la SC Petrom SA, sucursala PECO Sibiu. Între 2003-2004, Ariton a fost director executiv la SC Intermedia Sibiu, iar până în 2005 a fost referent manger financiar la CSU Sibiu-Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.

În perioada 1996-2005, Ion Ariton a fost consilier local PD în Sibiu, iar în 2005-2007 a fost prefect al judeţului Sibiu. Ion Ariton a fost demis de Guvernul Tăriceanu în decembrie 2007, a dat în judecată Guvernul şi a câştigat procesul la Curtea de Apel Alba Iulia. El a fost repus în funcţia de prefect în februarie 2009, când deja era parlamentar, şi a avut un termen de 15 zile pentru a opta între cele două funcţii.

Din 2008, Ariton este preşedintele organizaţiei judeţene PDL Sibiu.

Ariton a fost, din anul 1993 până în 2003, pe rând, director comercial şi director general al sucursalei Petrom
Sibiu.

Potrivit presei locale, la începutul anului 2002, pe vremea când era director la Petrom Sibiu, Ion Ariton a fost
cercetat de procurori şi poliţişti pentru o lipsă în gestiune, estimată inţial la 10 miliarde de lei vechi.

Ancheta a fost declanşată după moartea gestionarului şef de la Petrom Sibiu, iar procurorii au descoperit mai multe nereguli în gestionarea fondurilor companiei.

În urma anchetei s-a stabilit că lipsa era de şapte miliarde de lei vechi, iar Ariton a primit o sancţiune de reducere cu 10 la sută a salariului, însă la finalul cercetărilor anchetatorii au stabilit că nu se impune începerea urmăririi penale.

În 2003, Ariton a plecat de la Petrom şi a fost director la Intermedia, iar în perioada 2005-2007 a fost prefect al Sibiului.

Potrivit preşedintelui organizaţiei municipale a PSD Sibiu, Gheorghe Subitu, în perioada 2002-2003, Ion Ariton a semnat o adeziune la PSD, după care s-a retras din organizaţie.

Acum, după ce aţi lecturat câteva CV-uri, vă voi aduce la cunoştinţă ce reacţii au avut unii dintre PDL-ei la auzul acestor nominalizări.
Madama Udrea, a spus: “Cabinetul Boc este un cabinet bun. Din pacate a trebuit sa ia aceste decizii nepopulare care au dus la scăderea partidului în sondaje. Important e ca guvernul în continuare să facă ceea ce trebuie pentru ţară. Eu am crezut în varianta cealaltă: demiterea premierului Emil Boc!”

O altă duduie, nevasta lui Turcan, Raluca Turcan, a glăsuit şi ea: “Eu sper ca această variantă pe care a ales-o conducerea PDL e bună şi sper să ofere răspunsuri la mai multe întrebări, legate de cum vom duce la bun sfârşit modernizarea României, care sunt soluţiile şi plusul de imagine pe care noii miniştri îl vor aduce PDL-ului. Opţiunea mea a fost clară, pentru o remaniere dură.Dacă nu vom fi multumiţi, avem aceleaşi pârghii ca şi până acum. Mi-aş fi dorit să avem, până acum, o evaluare pe ministere. Evaluarea pe ministere nu a existat, a fost alegerea premierului!”.

Concluzionând ce a spus cea de-a doua doamnă, căci Madam Udrea a dat dovadă de lipsă totală de logică a discursului: pe de-o parte afirma “cabinetul Boc este un cabinet bun”, iar pe de alta, susuţinea că “a crezut în varianta cealaltă, demiterea lui Boc”, treaba ar sta cam aşa: Boc nu a evaluat ce au făcut pe la ministere cei remaniaţi, ci i-a ales! Pur şi simplu! O fi primit în plic numele ăstora?

Important este ceea ce va urma! Cum îi va merge ţării, şi normal, nouă cetăţenilor ce supravieţuim în ea. Da, supravieţuim, nu vieţuim!

Sorina Bruj

DANK Media

Etichete:

Comentati