Revoluţia de mucava!

O idee interesantă circulă timid prin societatea românească. Şi anume, aceea că scurta perioadă de democratizare a României de după 1989 ar fi trebuit să permită ţării să iasă cumva din blocajul economic în care intrase încă de pe la începutul deceniului ’90 şi să ofere, mai apoi, conducerea unui nou tip de leadership, mai apropiat gorbaciovismului instalat la Kremlin. Numai că nici poporul şi nici timpurile nu au mai avut răbdare cu scenariile închipuite pe aiurea prin Siberia sau pe la Frankfurt.

Cine se încumetă să scrie despre Revoluţia din Decembrie trebuie să se înarmeze cu răbdarea lui Sisif pentru a se apăra în faţa ideologiilor total opuse care definesc diferit ceea ce s-a întâmplat atunci. Realitatea este că Revoluţia din Decembrie 1989 a fost trăită în mai multe planuri aproape paralele. Paradoxal este că mai toată lumea îşi dorea o schimbare a stării de fapt, şi conducătorii de partid, şi structurile de forţă, şi chiar Ceauşescu, încă de la ultima lui întâlnire, din noiembrie, cu Gorbaciov. În schimb, fiecare s-a raportat la Revoluţie în conformitate cu propriul lui sistem de referinţă. Unii au dorit modificarea sistemului în sensul direcţiei oferite de perestroika lui Gorbaciov (mişcare aprig contestată inclusiv la Moscova), iar alţii au dorit o apropiere bruscă de sistemul de valori occidental în sensul preluării modului de viaţă (dar nu şi al responsabilităţii).

De aici şi prima problemă a definirii Revoluţiei. A fost ea un element fondator al unei noi societăţi sau un punct de reîntoarcere la trecut? Realitatea anilor care au urmat a demonstrat că nu a fost nici una şi nici alta. Diversele grupuri sau grupuscule politice care au ajuns efemer la putere au acţionat toate în conformitate cu doctrina iliesciană: o democraţie originală. Şi dacă lui Ion Iliescu îi putem acorda cel puţin creditul unei sincerităţi doctrinare (singurul, de altfel, care a avut onoarea de a o recunoaşte public), performanţa publică a partidelor „istorice” a fost cel puţin dezamăgitoare.

Restitutio in integrum

Oricât de mare ar fi fost personalitatea lui Corneliu Coposu, până şi lui i s-ar putea imputa indecizia atunci când definea vestitele lui cutume politice cu care pleca la drum ca să-l „împungă cu sula-n coaste” pe Ion Iliescu. Nici măcar abilitatea sa de negociator nu i-a fost de folos „seniorului” atunci când a cerut democratizarea ţării. Căci o democratizare prin acceptarea rezultatelor comunismului nu mai era, în defintiv, o democratizare, ci o re-vopsire a moştenirii lui Vîşinski. Până şi lui Coposu i-a fost frică de ceea ar fi trebuit să se întâmple: reîntoarcerea la statu quo-ul din 1947, la ideea de stat monarhic democratic şi, mai apoi, consultarea populaţiei.

Numai că „seniorul” nu mai avea nici forţa, nici concursul unei regalităţi anesteziate şi nici „oamenii” cu care să facă această mişcare. Pentru Corneliu Coposu a fost doar o jumătate de Revoluţie. Condimentată cu apariţia elucubrantă a lui Radu Câmpeanu, dornic de a fi şi el la finalul carierei un pic recunoscut, dreapta românească nu a avut nici o şansă în competiţie cu structurile mentale sedimentate ale urmaşilor brigadierilor de la Salva-Vişeu.

Ce i-a lipsit Revoluţiei? Curajul de a termina ce începuse! Numai că, la drept vorbind, cei care ar fi trebuit să finalizeze Revoluţia erau tocmai subiecţii săi! De multe ori se vorbeşte despre „comunişti” şi despre „securişti”. Păi, comunişti şi securişti am fost cu toţii. Toţi cei născuţi după 1947, cu sau fără carnet de partid, cu sau fără voia noastră, am fost comunişti. Toţi am declamat mecanic şi idiot aceleaşi poezii despre „împliniri măreţe”, am fredonat melodiile despre „magistrala albastră” sau despre „trenul galben fără cai”, cu toţii am cântat bunăstarea ce va urma în „anii 2000″ şi ne-am înclinat bisericeşte în faţa foştilor secretari de partid ajunşi acum senatori, deputaţi sau oameni de afaceri.

Cu toţii am promovat doctrina „celor două frigidere”: unul care era gol, pe hol, să vadă vecinii cât de fraieri suntem şi al doilea în dormitor, burduşit de salamuri şi carne luate de la speculă, să vadă prietenii cât de „tari” suntem. Şi cu toţii am fost securişti. Atunci când ne bârfeam unii pe alţii şi când stăteam la coadă la secretarul UTC să-i mai „servim” câte o ştire nouă despre vecini sau vecine!

Naivul Corneliu Coposu chiar îşi închipuia că putea restitui România românilor, uitând că înşişi românii se obişnuiseră. Ei nu doreau o schimbare a spiritualităţii, ci o regândire a ei. Într-atât de mult se obişnuiseră românii, încât la Revoluţie au vrut doar să schimbe secretarii de partid cu alţii, din CFSN, mai blânzi, cu o faţă mai umană!

Atunci ne-am condamnat pe toţi la moarte!

Dacă ar fi să cuantificăm calitatea participanţilor la Revoluţie, aceştia ar putea fi iniţiaţii (acei avizaţi care, vorba generalului Militaru, se constituiseră încă din vară într-un Consiliu ce urma să joace rol atât de organ de partid cât şi de stat), intelectualii (reprezentaţi cu succes de ideologia lui Mircea, fă-te că lucrezi), oportuniştii (pe care-i vedem acum aşezând diverse borduri, vânzând platforme petroliere sau jucând în picioare soarta unor zeci de fabrici) şi fraierii, adică foştii membri de partid sau de FDUS, care chiar îşi doreau un alt tip de societate, un fel de falanster, în care toată lumea să muncească ca la APACA, dar să-şi facă cumpărăturile din Neckerman!

Marea problemă a evenimentelor din decembrie 1989 nu a fost modul în care s-au desfăşurat, ci incoerenţa lor. Orice revoluţie are propriii ei eroi. Care trebuie adulaţi şi amintiţi. În schimb, nu-i necesar să aibă şi terorişti. Căutăm de vreo două decenii nişte terorişti invizibili care se încăpăţânează să nu mai îmbătrânească şi, sub imperiul senectuţii lor, precum un Carlos Şacalul reşapat, nu vor să îşi mărturisească vina de a fi împuşcat pe copiii, fraţii şi neamurile noastre. Uitând, însă, o realitate mai evidentă decât Secretul lui Polichinele: teroriştii am fost noi. Noi ne-am împuşcat între noi!

Psihoza creată tot de noi ne-a îndemnat să cerem arme de la Armată ca să ne apărăm, negura spirituală creată tot de noi ne-a îndemnat să creăm nişte inamici invizibili! Frica de noi înşine ne-a cerut, la un moment dat, să tragem în „ai noştri”. Căutăm oamenii care-au apăsat pe trăgaciul AKM-ului, dar nu ne căutăm pe noi înşine în suflet, să vedem dacă nu cumva noi suntem cei care, ţipând, urlând, răspândind zvonuri, am forţat apăsarea trăgaciului! Ca drept dovadă, Ceauşeştii, neapăraţi de nici un fel de terorişti, neapăraţi de nici un fel de Securitate, speriaţi, abandonaţi într-un lan de porumb, au ajuns să fie executaţi, tragic, în ziua de Crăciun, lângă un zid amărât al unei cazărmi şi mai amărâte. Halal terorişti!

Ce a fost Revoluţia?

Că a existat o Revoluţie este neîndoios. Dar ea nu a reprezentat acea mişcare politică meschină care ne-a otrăvit ulterior, ci acea mişcare de revoluţie a capului plecat al românului către în sus. Atunci a descoperit românul că poate fi şi demn! Chiar dacă de vreo câţiva ani începe iarăşi să uite!

Ovidiu Mihalache

preluare Q-Magazine

13 Decembrie 2010

Etichete:

5 raspunsuri la “Revoluţia de mucava!”

  1. popescu a scris:

    nu ,categorig nu a fost o revolutie ,din orice perspectiva s-ar judeca evenimentul ca atare in raport cu obiectivele stabilite ,concluzia ramane ferma : o lovitura de stat cu violente si sange ;se insista pe folosirea termenului de revolutie pentru ca cei vinovati si inainte si dupa ,SA NU RASPUNDA JURIDIC ;in ce tara ati mai auzit de revolutionari si carnete de revolutionari ,deci iata in Romania este o premiera mondiala ,dar ,gloata ,inghite tot si la popoare de oi le trebuie guverne de lupi ! ce salt cultural ,moral ,social,etc…s-a facut dupa 1989 ? De ce nu s-a facut ? Daca s-a facut in ce se concretizeaza ? dar responsabilitatea juridica a faptelor cum a fost monitorizata si aplicata de justitie ? Dar reactia populara ?!…

  2. Alexandru Trifan a scris:

    VA ROG,daca nu ati participat la REVOLUTIE,NU MAI SCRITI sub ANONIMAT cu atita “CURAJ “,1104 morti,peste 3300 de raniti,stau marturie fara tagada ca a fost REVOLUTIE,sper sa nu fiti din cei ce au tras in EI,iar NOI cei care am ramas in viata datorita HAZARDULUI stim ce am facut,daca se intorcea “ROATA:”,eram la coada la CREMATORIU cu familie cu tot iar mata cred ca infierai cu minie proletara indrazneala noastra de a fi iesit in strada NEINTREBATI si sub faldurile pcr strigai :ceausescu reales la al XV-le congres,depinde citi ani aveai in 1989.M-a intrebat de 21 de ani.doar UNUL SINGUR,la Teelefon ca :CE REVOLUTIE A FOST ? si i-am spu foarte politicos ca este tardiva intrebarea acum la 21 de ani distanta,si totusi a insistat sa ii raspund,atunci l-am rugat saimi aduca PISTOLUL pe care l-am luat din arsenalul pcr si II DAU RASPUNSUL PE LOC si a inchis telefonul. DAR sa imi dau parerea despre articol,ESTE SUPERB in peste 7o % spune adevarul a ceea ce s-a intinplat DUPA 1989,iar REVOLUTIE a facut fiacare LOCALITATE IN FELUL EI,cu sau fara victime,in functie de cine a coordomat-o in prima zi si a doua cind s-au ales noile structuri provizorii,inclusiv in fabrici si uzine.Am fost in fruntea maselor care strigau MOARTE,MOARTE,fara judecata,abia i-am potolit ca putea sa iasa un MACEL,cui ii mai trebiua asa ceva cind TIMISOAra ERA PLINA DE cadavre?CHESTIA CU JURIDICUL este de-a dreptul hilara,mi te inchipui cum stai in fata a 3000 de persoane care vrea sa il linseza pe CUTARE sau CUTARE,in fond vroiau razbunere pentru o nedreptate facuta in anii anteriori,si sa le explici ca din punct de vedere JURIDIC ,NU E VOIE ?nici in somn nu-ti doresc REACTIA MULTIMII care nu are nici un DUMNEZEU,a gasit modul de a se DESCATUSA DE COMUNISM SI SECURITATE,si a FACUT-O,deci trage Juridic la “RASPUNDERE,POPORUL DIN STRADA ” ?ce s-a intimplat DUPA,nu este treaba REVOLUTIEI ci a POPORULUI care asa a VOTAT,asa ARE ! tot secretul BUNASARII NOSTRE sta in VOT,asa ca aveti grije ? cu stima…………
    .

  3. Alexandru Trifan a scris:

    si cu scuzele de rigoare vreau sa mai amintesc ca VOTUL LIBER cu care POPORUL ROMAN si din TARA si STRAINATATE isi exercita VOINTA CIVICA este adus FARA TAGADA de cine,Domnule ? hai recunoaste ,de REVOLUTIA ROMANA !

  4. Alexandru a scris:

    Ca si in alte materii, la noi nu se tine seama de sensul si intelesul conceptellr.Astfel, in 1989 nu a fost o revolutie, ci numai crearea premiselor in vederea declansarii unei revolutii. Schimbarea unui conducator, asasinarea lui si inlocuirea vechii conduceri a statului cu persoane de la nivelul 2, 3 si 4 al vechii oranduiri sau cu oameni care fusesera educati si crescuti in spiritul vechii oranduiri nu putea duce la o noua conceptir de restructurare si reformare a statului si societatii. Pentru simplu motiv ca nu existau oameni pregatiti anterior in acest scop. In general, “dizidentii” au fost fie persoane frustrate de neimplinirile prin care trecusra in vechiul sistem, fie oameni din vechiul sistem care au fost blocati in evolutia lor fie din lipsa unei pregatiri corespuinzatoare, fie pentru comportari incorecte. Foarte putini au fost cu adevarat dizidenti. Si acestia nu au putut progresa, din cauza impostorilor. Revolutie de mucava? Nici macar atat. Faptul ca in fruntea statului a ajuns un individ incult, care nu a citit in viata lui altceva, decat etichetele de pe sticlele cu whisky arata adevarata fata a ceea ce unii numesc revolutie. De pe urma careia cei mai avantajati au iesit “revolutionarii” de mucava. Se uita tot mai frecvent ca Armata, trupele de securitate si militie care au trecut de partea celor multi au dus la caderea dictaturii, dar nu au puta prelua conducerea tarii, neavand nici un fel de pregatire in acest scop si nici personalul care sa preia chestiunile administratiei statului. Revolutia adevarata nu este decat la inceput in Romania. Mai avem mi=ult de tras, mai ales avand in vedere ca regimul actual a preluat fara jena sistemul de conducere practicat inainte de 1989, dar cu oameni mult mai slab pregatiti. Aceasta este tragedia noastra, acum!

  5. Alexandru a scris:

    Cand ma refer la incultura, il am in vedere pe actualul sef al statului.

Comentati