Politrucii populari

Politrucii (nu politicienii) ce vieţuiesc pe plaiurile mioritice vor să fie populari. Cu orice preţ!
Consultând Dicţionarul explicativ al limbii române am găsit următoarele sensuri pentru “POPULAR”:

POPULÁR, -Ă, populari, -e, adj. 1. Care aparţine poporului, privitor la popor, care provine din popor. ♦ Care este alcătuit din oameni din popor şi lucrează pentru popor. 2. Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui. 3. Care este făcut pentru popor, creat pentru necesităţile poporului; accesibil tuturor. ♦ (Despre expuneri, prelegeri, lucrări) Care poate fi înţeles cu uşurinţă de oricine; simplu, natural. 4. Care este iubit de popor, care se bucură de simpatia, de consideraţia opiniei publice; p. ext. cunoscut de toţi. ♦ Care are o comportare prietenoasă, cordială, atentă faţă de toată lumea.

Multitudinea de definiţii pe care am găsit-o pentru fiecare sens, m-a pus într-ooarecare dificultate. Oare
care dintre sensuri “s-ar potrivi” politrucilor români?

Prin manifestările “artistice” etalate în week-end-ul trecut, aş fi tentată să înclin înspre definiţia ce este dată de DEX la sensul al doilea. Adică: “Creat de popor; specific unui popor, caracteristic culturii lui”.
Concret, iată cum aş vedea eu aplicată această definiţie. Ei, politrucii (nu politicenii) sunt nişte “creaturi” provenite din popor, care vor să dovedească că “sunt cu poporul” şi cu tot ce implică asta, inclusiv cultura populară.
Cultură populară “adaptată” gesturilor lor tembele. Gesturi şi manifestări generate fie de aburi bahici, fie de dorinţa de a dovedi că ei, politrucii, nu uită că au plecat din popor!

Spre exemplu, mai marii din PSD au chefuit la Sinaia la sfârşitul de săptămână. Foarte bine! Au muncit de s-au spetit şi, normal, în final s-au relaxat chefuind. Însă aici intervine “popularul”. Pe muzică de taraf s-au făcut dedicaţii “cu subînţeles” (că doar ei sunt băieţi subţiri, şcoliţi…) Marian Oprişan i-a dedicat lui Traian Băsescu populara “Mândră floare, trandafir, în viaţă eşti musafir/. Acompaniindu-l pe sărmanul lăutar ştirb, Oprişan lălăia “Ori eşti trist, ori te petreci/ Pân-la urmă tre’ să pleci/. Bineînţeles, aplauzele au fost furtunoase…

În acelaşi timp, Premierul Boc, prezent pe scena Casei de Cultură a studenţilor din Cluj-Napoca, pentru a lansa candidatul PD-L pentru primăria oraşului, s-a apucat să recite versurile unui foarte popular cântec ardelenesc. Normal, adaptându-l “realităţilor zilelor noastre”: “Puşca şi cureaua lată/ Ce sporuri aveaţi odată”.

Şi între timp, “spaimele” sunt prezente peste tot pentru poporul cu care ei vor să fie populari… Şi atunci stau şi mă întreb: Oare ce sens ar trebui luat în considerare? Mă refer la cuvântul POPULAR.

Sorina Bruj

Etichete: ,

2 raspunsuri la “Politrucii populari”

  1. Altfel a scris:

    Cam care este semnificatia pe care o dau politrucii acestui “popular” gasiti o explicatie partiala in articolul “M-am saturat de presedinte popular” citibil pe http://www.altfel.info/observator

  2. Cortez a scris:

    Oricare ar fi concluzia, e anmoarlă situaţia asta cu “dumnezeii” de la CCR. Faptul că este un grupuscul de indivizi care pot cenzura toate deciziile executivului şi legislativului fără să poată fi traşi la răspundere e anmoarlă. Prin alte părţi există curţi cu atribuţii similare sau chiar mai puternice, dar fie că deciziile lor pot fi anulate fie membrii pot fi demişi de o supermajoritate een Parlament. cen ţara lui Gitenstein Curtea Supremă e mai puternică dece2t CCR-ul nostru, judecătorii ei sunt numiţi pe viaţă, dar pot fi demişi de Congres cu o majoritate simplă een camera inferioară şi dublă een cea superioară. Ca şi preşedintele – la ei fără referendum.

Comentati