Lovitura de şezut

Zilele astea, aproape toatã “floarea naţiunii” mãnâncã o pâine albã din banii luaţi de la televiziuni, acolo unde se dã de ceasul morţii pe tema loviturii de stat. Era sã zic cã mã surprinde uşurinţa cu care se bat câmpii pe aceastã temã, dar recunosc cã e mai corect sã spun cã nu mã surprinde. Pãi, dacã în Românica zilelor noastre mai este cineva surprins de ceva, înseamnã cã acel cineva este, de fapt, extraterestru!
Sincer, eu cred cã avem de a face cu cea mai mare înşelãtorie publicã. Cãci, de fapt, nici nu poate fi vorba despre “loviturã de stat” în sensul acelei acţiuni politice, adeseori însoţitã de forţã, în urma cãreia se produce o schimbare politicã bruscã, sau, ca sã folosesc chiar definiţia din Dicţionarul Enciclopedic, despre acea “acţiune rapidã care urmãreşte rãsturnarea regimului politic existent şi preluarea, prin forţã, a puterii politice de stat de cãtre persoane sau grupuri de persoane”.

Nici nu ar fi avut cum sã fie vorba despre o astfel de loviturã, iar considerentele care-mi permit sã fac aceastã afirmaţie sunt urmãtoarele:
-nici o loviturã de stat nu este prevãzutã ca modalitate de acţiune în constituţia vreunui stat, ceea ce înseamnã cã nici o acţiune care este prevãzutã într-o constituţie nu poate fi consideratã loviturã de stat;
-cei care ar plãnui o astfel de loviturã nu ar aduce chestia asta la cunoştinţa celor împotriva cãrora o plãnuiesc;
-dacã cei împotriva cãrora se plãnuieşte lovitura de stat aflã despre aşa ceva, ei iau mãsuri de contracarare, dar nu fac public ceea ce au aflat, din douã motive simple:
1. fãcând public ceea ce au aflat, îi înştiinţeazã pe cei ce plãnuiesc lovitura cã au “ciripitori” pe lângã ei;
2. dacã acei “ciripitori” sunt chiar oameni ai serviciilor speciale ale statului, ei sunt puşi într-o situaţie ingratã, fapt interzis celor pentru care acele servicii lucreazã.
La un moment dat s-a vehiculat ideea cã nu ar fi vorba de o plãnuire concretã a unei astfel de lovituri, ci doar de faptul cã anumiţi oameni se gândesc la aşa ceva. Asta sunã a mãrturisire prin care “povestitorul” ne anunţã cã el ne spune o poveste. Desigur, ar mai exista varianta ca în cancelaria statului sã existe cineva pe post de cititor de gânduri de la distanţã, dar, presupunând cã ar exista o astfel de funcţie, mi-e greu sã cred cã s-a gãsit un român apt pentru aşa ceva, ştiut fiind faptul cã românii nu reuşesc sã-şi citeascã nici mãcar propriiile gânduri, ei neştiind ce au de gând sã facã de pe o zi pe alta, darãmite sã le mai citeascã şi pe ale altora.
Aşa cã, revin şi zic-nu era vorba de loviturã de stat în sensul politic. Era doar un fel de cimiliturã! Se referea la “stat” în sensul de şezut. Adicã, era vorba de loviturã de şezut. Sau, cum se mai spune pe ici, pe colo, prin popor, “ia dã-i trei la cur şi sã-l vezi cum tace”!

Articol preluat de pe www.altfel.info

Etichete: ,

Comentati